Ce nu s-a inventat inca

Probabil ca nu sunt singura persoana de pe aceasta planeta care isi doreste sa inventeze ceva nou, asa cum multi viseaza de exemplu sa descopere o comoara ascunsa in cine stie ce coltisor de lume in care nimeni nu a cautat pana acum. Totul e posibil… exista atatea limite care inca nu au fost explorate si atatea comori care probabil (ne place sa credem, asa-i?) abia asteapta sa fie scoase la lumina… si cine ar fi persoana cea mai potrivita sa faca acest lucru? Evident, EU!

Si totusi, de ce nu imi vine inca acea idee geniala care nu a mai trecut pana acum prin mintea nimanui? Nu a venit momentul… Da, cu siguranta asta este… Omenirea inca nu este pregatita pentru a beneficia de imensele si nebanuitele oportunitati pe care le-ar aduce marea mea descoperire. Si, dupa ce am glumit, evident, revin acum la justificari mai rationale si imi spun ca s-au inventat deja cam toate lucrurile mai mult sau mai putin utile pe aceasta planeta si ca, odata cu trecerea timpului, este din ce in ce mai greu sa fii atat de original incat sa vii in fata oamenilor cu ceva complet nou. Ahaaa, m-am prins… daca marii inventatori ar fi gandit asa, ar fi putut sa isi ia gandul de la descoperirile care au facut umanitatea sa progreseze. Deci, drumul catre inventii cu siguranta nu trece prin justificari, oricat de ‘geniale’ ar fi ele.

Astazi ma gandeam ca ar mai fi totusi o sansa… Exista un ‘teren’ foarte putin explorat pana acum si care are inca de oferit oamenilor foarte multe beneficii cu totul si cu totul noi. Omul a strabatut Pamantul in lung si in lat, a ajuns la stelele cele mai indepartate, cautand sa progreseze si sa se dezvolte cat mai mult… in afara lui. Prea putin insa a explorat taramul atat de fascinant si misterios aflat chiar in interiorul mintii sale. Oare toate descoperirile de pana acum nu au fost facute intr-o mare masura cu ajutorul mintii? Nu mintea este cea care a reusit sa strapunga limite care pareau imposibil de atins? Inventatorii pot fi considerati pe buna dreptate ‘minti sclipitoare’ pentru felul incare au reusit sa isi puna mintea la contributie, sa o ‘trimita’ acolo unde nimeni altcineva pana atunci nu a mai ajuns. Multe inventii (daca nu toate) au avut loc mai intai in mintea celui care le-a creat, pentru ca apoi sa ajunga sa fie manifestate si in realitatea palpabila.

Se spune ca epoca in care traim acum este cea a dezvoltarii potentialitatior interioare ale omului. Conform acelorasi 'surse de incredere', progresul obtinut de omenire pana in secolul 20 a fost unul exterior: masini, avioane sau rachete din ce in ce mai rapide, cip-uri cat mai minuscule, unde care se transmit fara fir in mod aparent inexplicabil si asa mai departe. A sosit acum momentul ca omul sa se dezvolte in interior, sa se descopere pe el insusi si sa faca acel pas important al depasirii propriilor sale limitari interioare.
Oh, daaa! Deci aici ar fi un teren aproape virgin in care s-ar mai putea face cate o mica sau mare inventie: omul insusi.

Cum functioneaza mintea? Ce este ea de fapt si cum o putem cunoaste si folosi pentru a obtine cat mai repede ceea ce ne dorim? Multi si-au pus aceste intrebari si cu siguranta ca unii au si raspuns intr-un fel sau altul la ele... deci nici la acest capitol nu am reusit sa fiu prea originala.
Si ma intreb in continuare: Ce as putea eu sa descopar despre trupul, sufletul sau mintea omului? Nu stiu, dar cred ca as putea sa incep sa aflu ceva noutati, de exemplu despre… mine. Cred ca as avea oarece sanse in plus sa fiu prima care le descopera.

La urma urmei nu conteza sa fiu chiar prima... pentru ca de exemplu Richard Bandler (co-'inventatorul' NLP) a descoperit mai multe lucruri decat mine despre… mintea mea. Cum este posibil? Sunt lucruri care, daca se aplica la o persoana si apoi la inca una si inca una, au mari sanse sa fie valabile pentru majoritatea fiintelor care gandesc pe aceasta planeta. Acest om a avut fie curiozitatea, fie rabdarea (fie ambele) de a studia modul de gandire al unui numar de persoane suficient de mare incat sa poate ajunge in final la niste reguli universale despre modul cum functioneaza mintea umana. De exemplu, el a descoperit un lucru pe cat de simplu, pe atat de puternic: atunci cand o persoana este deranjata de amintirea unui eveniment neplacut din trecut, ea se gandeste la acel eveniment re-creand in mintea ei imaginea acelui eveniment in care se asociaza, adica vede lucrurile ca si cum ar privi cu ochii de atunci, exact asa cum o facea in momentul desfasurarii evenimentului. 'Mica' lui descoperire este ca, atunci cand persoana se disociaza, adica incepe sa priveasca imaginea acelui eveniment din afara, ca si cum ar fi un martor ocular care se vede pe el insusi in imagine, observand in acelasi timp si celelalte detalii, atunci intensitatea emotionala asociata cu acel eveniment se reduce foarte mult.
Ei, cum se poate numi o astfel de idee, daca nu geniala? Se aplica si in cazul meu si ii sunt recunoscatoare celui care a inventat-o, chiar daca acum eu am cu un lucru mai putin de descoperit despre mine.

Imi mai raman si mie cateva lucruri de inventat totusi. Ce-ar fi sa inventez cateva dintre lucrurile pe care mi le doresc in viitor? Cum ar fi sa ma inventez pe mine asa cum decid sa fiu de acum inainte? Pot sa incep sa inventez chiar acum un 'eu' ca scriitoare renumita, ca manager de succes sau ca prietena de nadejde… si lista ar putea continua. Chiar daca inventiile mele nu vor fi recunoscute si premiate de omenire, persoana care va avea cel mai mult de beneficiat de pe urma lor voi fi chiar EU. Si, daca stau sa ma gandesc mai bine, chiar sunt pe cale sa inventez ceva nou si, in plus, sa descopar o comoara acolo unde nimeni nu a crezut ca exista ceva de valoare… pana acum. Totul e posibil, asa-i? Sa-i credem pe cuvant pe cei ca Einstein, Tesla, Newton, Edison... si cu litere deocamdata invizibile ma semnez in aceasta lista si eu.

SANSA vs. "criza"

Am crezut initial ca este o toana “de sezon” un fel de moda care vine si trece. Am auzit din ce in ce mai des acest cuvant: vine criza, este criza, criza mai dureaza, etc. si totusi ma incapatanez de cateva luni incoace sa ma intreb: “Ce este dom’le de fapt criza asta?”

Ca este reala sau nu, indusa de unii sau de altii... efectele “crizei” se simt: mai putini bani, mai multi oameni fara serviciu, etc. Dincolo de toate aceste manifestari mai mult sau mai putin “obiective”, putini inteleg insa ca adevarata problema se ascunde de fapt in FRICA pe care oamenii opteaza sa o manifeste in aceasta perioada, frica amplificata, printre altele, chiar de folosirea acestui cuvant: “criza”, caruia majoritatea oamenilor ii dau semnificatia de pierdere, moarte, despartire, faliment si alte lucruri cat se poate de negative.

Daca ar fi sa ne referim strict la limbaj, stiind ca limbajul pe care il folosim ne afecteaza STAREA pe care o traim in fiecare moment, de ce as defini drept “criza” o situatie neplacuta e drept, insa trecatoare, in loc sa imi spun: “Hmmm... interesant! Cum as putea sa schimb situatia asta? Ce as putea invata din ea?”

Din alta perspectiva... este posibil ca unii sa foloseasca acest cuvant: “criza” ca justificare a unor comportamente pe care ei oricum le manifestau in situatii mai mult sau mai putin tensionate?
In ultima vreme, intreband diferite persoane daca vor sa vina la un seminar de dezvoltare personala in urma caruia, prin lucrurile invatate, ar putea sa isi transforme viata, am primit ca raspuns un “nu” urmat de o justificare foarte “intemeiata”: este criza. Incepusem sa ma gandesc ca a mai aparut o noua obiectie pe langa cele pe care le cunosteam pana acum: nu am timp, nu am bani, nu ma intereseaza. Ma intrebam cum as putea sa fac fata unei obiectii in plus cand... Bingo! Ieri am descoperit ceva. Analizand mai departe ce se ascunde de fapt in spatele cuvantului “criza”, mi-am dat seama ca sunt aceleasi obiectii pe care le stiam de multa vreme: nu am timp, nu am bani, nu ma intereseaza... continuarea fiind “pentru ca este criza”. Criza nu este o obiectie in sine, ci un motiv, o justificare pentru a “scoate la inaintare” cu o mult mai mare usutinta celelalte obiectii care altfel ar fi spuse mai “cu jena”.

Vi s-a intamplat la fel? Ati primit sau ati folosit aceasta justificare: “este criza” atunci cand ati fost pe punctul de a lua o decizie? Merita facuta aici o analiza onesta, un fel de incursiune in interiorul propriei noastre minti si in adancul sufletului. Motivul pentru care am refuzat o oportunitate este unul real? Sau mai degraba mi-am mascat frica in spatele unei justificari comode si usor de acceptat, pentru ca este “universala”?

Sunt lucruri aparent banale, simple intrebari care pot sa faca insa diferenta intre o viata traita in frica si una plina de noi oportunitati. Daca starea pe care o are o persoana este una de frica, nu conteaza daca in lume este criza sau cea mai mare abundenta. Frica nu este cel mai bun loc in care sa te afli pentru a gasi solutii sau pentru a te bucura de viata. O alta persoana, in schimb, se poate focaliza pe “Ce am de invatat?” si cu siguranta ca o astfel de intrebare o poate plasa intr-un cu totul alt punct, intr-o zona a asumarii situatiilor care o inconjoara si prin urmare a puterii de a schimba lucrurile in bine.

Cati dintre noi au citit povesti sau pilde amuzante despre cum sa reusesti in viata in ciuda dificultatilor? Am citit odata povestea unui magar care a cazut intr-o groapa si nu mai putea iesi de acolo. In loc sa il scoata, stapanul lui s-a gandit ca magarul este oricum prea batran, asa ca ar fi mai bine sa il acopere cu pamant. I-a chemat si pe vecini sa il ajuta sa ingroape magarul si, in timp ce toti aruncau cu pamant, magarul se scutura si se urca pe pamantul aruncat, urcand pas cu pas, pana cand a iesit din groapa.Alta data am citit ca: “Atunci cand viata iti arunca in fata doar lamai, fa din ele o limonada”.Si exemplele pot continua.

Mai mult decat a zambi si a spune: “Ce frumos!”, poate ca ar fi un bun moment sa urmam exemplul magarului intr-o situatie pe care multi ar numi-o “criza” sau sa adaugam o vorba dulce sau un strop de bunatate “lamailor” care ni se pun in fata si atunci vom avea o “limonada” delicioasa.

Poate ca eu sau tu nu avem puterea de a face criza sa dispara peste noapte si nici de a schimba pe loc multe dintre efectele ei. In schimb, si eu si tu putem sa decidem din ce perspectiva privim aceasta situatie, ce semnificatie ii dam si, de ce nu, cum o numim. Eu as numi-o “SANSA”... tu ce nume i-ai da?